Floarea Cosmi, ultimul opincar din Bistrița-Năsăud

floara cosmiLumea satului românesc ascunde încă adevărate comori vii, oameni care duc mai departe meşteşuguri sau obiceiuri demult uitate. Floarea Cosmi, o bătrână de 78 de ani din Runcu Salvei, e singura din zonă care păstrează tradiţia confecţionării opincilor. Zâmbitoare şi energică, în ciuda vârstei, lelea Floarea e mereu bucuroasă de oaspeţii care îi trec pragul ca să o vadă la lucru.

 

Căsuţa în care locuieşte lelea Floarea, vara înconjurată de flori, pare din poveşti şi se potriveşte de minune cu personalitatea bunicuţei. Femeia îşi întâmpină oaspeţii, cum altfel, decât încălţată în opinci.
De îndată ce treci pragul casei, ai impresia că te-ai întors în timp.
Pereţii decoraţi cu ştergare, scoarţele vechi sau covoarele ţesute de mână, şi, bineînţeles, opincile prezente peste tot te ajută să înţelegi că aici timpul curge altfel decât la oraş. Floarea Cosmi face opinci de aproape 60 de ani, iar dovadă stau zecile de diplome primite la târguri şi expoziţii de artă populară.

Read more: Floarea Cosmi, ultimul opincar din Bistrița-Năsăud

Lemnul în satul de altădată

lapusDacă ar fi să ne întoarcem puțin în timp, am observa că evoluția societății a dus încet, dar sigur, la îndepărtarea controlată a românului de tot ceea ce, cândva îl făcea special. Câți dintre noi, românii de azi, mai apreciem și mai păstrăm semne ale tradiției milenare a generațiilor anterioare? Câți dintre noi mai avem în casele noastre icoane sculptate în lemn? Câți dintre noi mai căutăm și păstrăm obiecte artizanale sculptate de români cu suflet?


Demult, românul de rând își înfrumuseța casa cu astfel de obiecte, realizate cu migală de meșteri renumiți. De la icoană și până la lada de zestre, obiectele de mobilier și cele de tâmplărie aveau fiecare povestea lor, o poveste țesută cu răbdare, pricepere, sudoare și mai ales dăruirea cu care erau lucrate. Pentru a putea scoate un astfel de produs, meșterii populari erau înzestrați cu un deosebit simț artistic pe care specialiștii îl numesc generic ”arta românească a lemnului”. Folosindu-se de cele mai simple unelte ca securea, ferăstrăul, dalta, scoaba, au reușit să transmită meșteșugul din generație în generație. 

Read more: Lemnul în satul de altădată

Fonduri pentru Transferul de cunostinte prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020

6 ani de ue sprijin i nu prea pentru agricultura 18438965Potrivit ultimei versiuni a fiselor masurilor ce vor fi derulate in perioada 2014 – 2020 prin Programul Național de Dezvoltare Rurală o atentie deosebita se va acorda instruirii fermierilor.

Majoritatea fermierilor din România, în special cei ce deţin exploataţii de dimensiuni mici şi mijlocii, nu dispun de cunoștințe adecvate în domeniul metodelor de management, al tehnologiilor și standardelor moderne de producție, în special în sectorul zootehnic şi horticol, axându-se preponderent pe experiența de practică tradițională. De asemenea, nivelul de conștientizare, cunoștințe și abilități al acestora cu privire la metode moderne şi innovative de procesare şi marketing al produselor agricole, inclusiv în contextul lanţurilor scurte de aprovizionare, este insuficient pentru a putea răspunde cererii pieței şi a îndeplini standardele la nivel european. În plus, aceştia nu deţin suficiente cunoştinţe cu privire la practicile de mediu care aduc beneficii biodiversităţii, solului şi apei şi nu deţin informaţii privind practicile agricole care contribuie la o mai bună adaptare la efectele schimbărilor climatic în zonele cu risc şi la reducerea emisiilor de GES.

Read more: Fonduri pentru Transferul de cunostinte prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 –...

Despre Noi

Ardeleanul.info isi propune sa fie site-ul cel mai bun in domeniul de actualitate rurala. Site-ul a fost infintat in anul 2015 din initative prietenesti si doreste sa aduca informatia utila spre utilizator intr-un mod simplu, ferm si corect. 

Contact

Pentru orice intrebare sau informatie va stam la dispozitie la: 

Tel: 0749315937

Mail: redactia@ardealul.info

Link-uri utile

Mai jos aveti cateval ink-uri utile din domeniul rural: 

http://www.madr.ro

http://www.apia.org

http://www.ansvsa.ro