Scăderi drastice ale producției de miere. UE acordă ajutoare apicultorilor români

apicultor

Apicultorii români ar putea primi un ajutor de 3,6 milioane de euro de la UE.
Veștile privind pierderile pe care apicultorii le-au suferit în acest an, ca urmare a producției scăzute de miere, i-au sensibilizat pe comisarii europeni, care au aprobat acordarea unui ajutor de 3,6 milioane de euro pentru România.
Potrivit declarațiilor europarlamentarului Daniel Buda, la nivelul Comisiei Europene s-a aprobat acordarea unui ajutor de 3,6 milioane de euro în cadrul Programului Național Apicol, sprijinul financiar urmând a fi alocat pentru perioada 2017-2019. Tot zilele acestea, ministrul agriculturii anunța acordarea unui ajutor de 50 de lei pentru fiecare familie de albine deținută de apicultorii români.
Vremea nefavorabilă a ținut albinele în stupi, iar apicultorii au fost nevoiți să le hrănească artificial. Producția de miere a înregistrat o scădere de aproximativ 50 la sută față de anii precedenți, iar crescătorii de albine spun că nu au cum să își recupereze pagubele din vânzarea mierii.
Președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România, Ioan Fetea, a prezentat această situație în cadrul Târgului Național al Mierii. Potrivit declarațiilor sale, scăderi drastice se înregistrează în special la mierea de salcâm, producția fiind afectată în proporție de 80-90 la sută, la rapiță - peste 80 la sută, iar la floarea soarelui și la tei s-a făcut de 40-45 la sută din producția normală. Din cauze financiare, apicultorii au renunțat la a se mai deplasa în pastoral, iar toate acestea coroborate duc la o producție de maxim 8000-9000 de tone de miere în anul acesta.

Despre Noi

Ardeleanul.info isi propune sa fie site-ul cel mai bun in domeniul de actualitate rurala. Site-ul a fost infintat in anul 2015 din initative prietenesti si doreste sa aduca informatia utila spre utilizator intr-un mod simplu, ferm si corect. 

Contact

Pentru orice intrebare sau informatie va stam la dispozitie la: 

Tel: 0749315937

Mail: redactia@ardealul.info

Link-uri utile

Mai jos aveti cateval ink-uri utile din domeniul rural: 

http://www.madr.ro

http://www.apia.org

http://www.ansvsa.ro