Întoarcerea la memorie- pagini de istorie din scrisori și corespondența dr.dr.Ana Tătaru - Partea a II-a

book 2378477 960 720

Evenimentul cel mai des amintit, discutat, interpretat la care nu renunță niciodată, în primul volum cel puțin, este legat de Al Doilea Război Mondial și anume hotărârea lui Churchill de a ,,vinde” România lui Stalin ,,tot așa cum vânduse Hitler Basarabia și Nordul Bucovinei” lui Horthy cu câțiva ani înainte. În același timp soldații români mureau cu sutele de mii eliberând Transilvania, Budapesta și Cehoslovacia până în Tatra.
Acest adevăr, alături de o mulțime de fapte reale, verificabile cum ar fi acțiunea părinților Anei Tătaru de a salva o familie de evrei de la deportare , apoi că pe vremea Anei Pauker șefii de securitate erau în majoritate evrei și maghiari , iar românii mureau cu sutele de mii, adesea fără proces la Canal, că oameni nevinovați au suferit, cum a suferit tatăl Anei Tătaru, preotul greco-catolic Vasile Tătar, o îndeamna pe autoare să îi trimită o scrisoare d-lui Nestor Rateș, director al secției române de la Europa Liberă din Munchen, pentru a-l conștientiza asupra situației grele a românilor, pentru a-l determina să-i acorde respectul cuvenit .
În septembrie 1989, doamna dr. dr. Ana Tătaru trimite o scrisoare către doamna secretară personal a Majestății Sale Regele Mihai I, doamna Lia Constantinescu semnalându-I că într-un interviu acordat de M.S .Regele s-a strecurat ,,o greșeală îngrozitoare” în sensul că, vorbind despre arestarea lui Antonescu, nu se pomenește nimic despre cobeligeranță, despre faptul că România ,,a fost singura țară din Est care a terminat războiul ca aliată cu puterile din Vest”, iar omiterea acestui aspect I se pare inadmisibilă.
O altă sesizare cu privire la cucerirea cu sânge a Transilvaniei de către români,o realizează în octombrie 1989, în scris către redacția ziarului ,,Free Romanian”, menționând că domnul Rădoiu dezinformează .
Tot în octombrie 1989 redactează o scrisoare către domnul Nicolas Rădoiu din SUA , în care afirmă clar și hotărât că acesta greșește profund când susține că ,,în 1944 România a ales partea învingătoare, ceea ce i-a ajutat să recupereze unele teritorii pierdute în 1940”, când , de fapt, Hitler a dat lui Horthy fără lupte, în 1940 , Nordul Transilvaniei, pe care soldații români l-au luat înapoi prin lupte sângeroase în 1944, în timp ce Churchill vindea România lui Stalin. D-l Rădoiu îi returnează scrisoarea aceasta.
Ziarul ,,Free Romanian” din Londra, care aparținea domnului Ion Rațiu alege să nu publice această scrisoare considerând-o prea dură.
Din dorința de a protesta împotriva neadevărurilor pe care le-a auzit la Radio Europa Liberă, printre care ar fi de exemplu afirmațiile din expunerile de istorie a României susținute de Matei Cazacu în octombrie 1989, scrie o scrisoare aspră domnilor Nestor Rateș și N. Stânișoară de la Europa Liberă din Munchen, în 29 11 1989, semnalând,de asemenea, scăparea din interviul dat de M.S.Regele României unui reporter maghiar legată de modul în care s-a încheiat Al Doilea Război Mondial pentru România. Se menționează faptul că Churchill a cedat ,, influența de 90% a rușilor asupra României în schimbul influenței vestice în Grecia” și că se încearcă schimbarea datelor istorice.
În octombrie 1989, ziarul londonez ,,Românul liber”îi publică scrisoarea către domnul Rădoiu, prezentând obiectiv felul în care românilor li s-a luat în 1940 Nordul Transilvaniei, comparativ cu modul dureros în care românii l-au luat înapoi în 1944.
Această parte sângeroasă din istoria României se regăsește în scrierile Anei Tătaru și după Revoluția din decembrie 1989 din România, de exemplu în ,,Scrisoare deschisă către tinerii din România” care apare în ,,Tribuna”, 8 februarie, 1990, sau răspunsul adresat ziarului ,,Szabadsag” de la Cluj- Napoca situația fiind prezentată așa cum s-a desfășurat: dureros și cumplit pentru românii care au trăit între anii 194- 1944, dar și cei de azi care devenim conștienți de actele de putere care ne-au hotărât și ne-au direcționat existența. Pentru că nimic nu trebuie uitat, mai sunt multe scrisori în care subiectul celui de-Al Doilea Război Mondial e reamintit: cea din aprilie 1990, către părintele Simion Felecan scrisoarea către doamna Lea Rosh , scrisoarea către Doina Cornea , sau articole precum ,,Și aceștia-s români?” ori ,,. Cel care e fără păcat să arunce primul piatra”.
Vorbind în numeroase scrisori despre suferințele domniei sale, doamna dr.dr. Ana Tătaru amintește de un evreu securist pe nume Bainer „care precis a ucis și nenorocit pe mulți alții, a emigrat și a fost primit în Vest cu brațele deschise și probabil că i se recunosc la pensie anii de muncă din România într-o țară din vest”. Situația nu este singulară -vezi scrisoarea adresată domnului Nestor Rateș în care susține că „sunt destui români cu numele care în România au fost mari ștabi pe posturi politice și de răspundere mare ... care au emigrat sau au fugit și aici dau din gură ca mari anticomuniști”... Aceeași idee se regăsește și în scrisoarea adresată domnului Ion Rațiu la 09.08.1989 „în prezent și-au mutat fotoliile din România în Vest o mulțime de ștabi” .În altă scrisoare adresată domanei Nicoleta Mussulis secretara domnului Ion Rațiu amintește de un eveniment mai vechi „nu voi uita cât m-a șocat că ați publicat fotografia lui Pacepa și cuvintele sale că îl apreciază pe Domnul Rațiu și au nevoie de el ”. Într-o altă scrisoare către șeful serviciului românesc al Europei libere din Washington susține că există unii care „își exprimă mereu și mereu ura împotriva comunismulu,i dar uită că ei au fost mari comuniști în România înainte de a alege viața liberă în Vest! ...Tocmai ei care în România au fost ajutoarele teribilei Ana Pauker înainte de a deveni refugiați.” Tot domnului Rațiu i se adresează într-un articol întrebându-se amar: „V-am scris atunci că m-a șocat să citesc în ziarul Dv. că Pacepa V-a scris că ei au nevoie de Dv. și Vă spuneam: oare toți securiștii și trădătorii de neam au nevoie de Dv?”
Problema continuității românilor în Dacia traiană este intens dezbătută în corespondența Anei Tătaru, întrucât la Europa Liberă aude numeroase neadevăruri prezentate în lecțiile de istorie susținute de un istoric pe nume Matei Cazacu. Acesta susținea fără să citeze sursele că „la un moment dat Dacia devenise un pământ al nimănui și că masa daco-romanilor era o masă amorfă ușor de supus, iar această afirmație ar fi pe placul acelor revanșarzi din Vest”. Aceste fapte îi sunt comunicate domnului Ion Rațiu precizând că istoricul Matei Cazacu „a luat în derâdere istorici ca Daicoviciu, a susținut că dacii au fost deportați în Turcia, că Dacia a fost pământ al nimănui și se pare gol în sec. IV deja, că masa de daco-romani era inactivă și amorfă și ușor de cucerit”.
Cum lecțiile domnului Matei Cazacu au continuat, Ana Tătaru îi adresează o scrisoare în octombrie 1989 contrazicând afirmația acestuia cu privire la faptul că „maghiarii au venit și s-au așezat în Transilvania”. Tonul scrisorii este ironic și tăios.
Din dorința de a schimba această stare de fapt, le scrie în octombrie 1989 domnulor N. Rateș și N. Stânișoară de la Europa Liberă vorbind despre intenția d-lui Matei Cazacu de a schimba istoria atunci când afirmă că „Ungaria a fost de drept stăpână asupra Transilvaniei, pentrucă acolo s-au stabilit ... cică de la început!”, iar în finalul scrisorii adaugă „e o nemernicie ce are loc la postul Dv. de radio. Domnul Eugeniu Dinescu de la Free Romanian Londra îi răspunde politicos la scrisorile în care semnalează neadevărurile, apreciind faptul ca fiind „dureros dacă nu chiar grav”.
În decembrie 1989 lecțiile domnului istoric Matei Cazacu au fost suspendate, iar acest lucru o determină să îi mulțumească domnului N. Stroiescu Stânișoară, director la Europa liberă Munchen.
Multe dintre scrisorile doamnei dr. dr. Ana Tătaru au legătură cu evenimentele petrecute în România în decembrie ‘89. La „Vocea Americii” aude un interviu cu fratele lui Laszlo Tokes din Canada care vorbea în termeni entuziaști despre minunata solidaritate a românilor din Timișoara cu Tokes.
În decembrie 1989 ne scrie membrilor Consiliului Salvării Naționale pe un ton cald plin de respect felicitându-i pentru curajul cu care au luptat.
Prof. Viorelia Lup - Școala Gimnazială Dumitra

Despre Noi

Ardeleanul.info isi propune sa fie site-ul cel mai bun in domeniul de actualitate rurala. Site-ul a fost infintat in anul 2015 din initative prietenesti si doreste sa aduca informatia utila spre utilizator intr-un mod simplu, ferm si corect. 

Contact

Pentru orice intrebare sau informatie va stam la dispozitie la: 

Tel: 0749315937

Mail: redactia@ardealul.info

Link-uri utile

Mai jos aveti cateval ink-uri utile din domeniul rural: 

http://www.madr.ro

http://www.apia.org

http://www.ansvsa.ro